Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, semnalat ca fiind urmărit general. Individul avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 6 luni ani pentru săvârşirea de „infracțiuni contra ordinii și siguranței publice”.
La data de 1 septembrie, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor specifice, un cetăţean român în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza judeţului Timiș, pasager într-un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. În urma efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de 1 an și 6 luni, pentru săvârşirea de „infracțiuni contra ordinii și siguranței publice”.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei tânărului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Citește și:

Incendiu la o locuință din Iecea Mare: două persoane s-au autoevacuat, focul ar fi pornit de la un u...

Femeie accidentată pe trecerea de pietoni în Timișoara: șoferul, testat negativ la alcool

Patru bărbați depistați de polițiștii locali după ce au sustras mai multe bunuri din magazine din ce...

Bărbat urmărit internațional pentru furtul a 10 milioane de lei de la Poșta Mare, prins în Italia

Măsuri dispuse la frontieră în minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Rusalii
























