În perioada 2–6 iulie, Timișoara găzduiește cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Inimilor, eveniment care transformă orașul într-un spațiu al întâlnirii între culturi și tradiții din întreaga lume. Ansambluri folclorice din numeroase țări și regiuni vor urca pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor, oferind publicului un program variat de spectacole, parade și momente dedicate patrimoniului cultural imaterial.
Printre participanții internaționali se numără și Academia de Dans din Beijing, care va susține, pe lângă apariția în cadrul festivalului, spectacolul de dans clasic chinezesc „Frumusețe dincolo de cuvinte”.
De o sensibilitate și măiestrie aparte, acesta propune o serie de momente coregrafice inspirate din cultura tradițională chineză, printre care se regăsesc fragmente precum „Îndrăgostiții fluturi”, „Bodhisattva cu o mie de mâini” și „Cântecul tobei, Râul Galben”. Acestea oferă publicului o perspectivă artistică asupra miturilor și simbolurilor chinezești, integrându-se natural în spiritul multicultural al Festivalului Inimilor.
Evenimentul va avea loc joi, 3 iulie 2025, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara. Accesul este gratuit, pe bază de rezervare, pe linkul :
https://www.cccbucharest.org/event-details-registration/frumusete-dincolo-de-cuvinte-spectacol-de-dans-clasic-chinezesc
Citește și:

Fundația Aquatim dă startul proiectului cultural intitulat „Hai la Muzeu!”

Secția de păpuși a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara pregătește o nouă premier...

Teatrul German de Stat Timișoara caută copii actori pentru musicalul Cartea junglei

De la arestare la aplauze: Ioan Holender, după 70 de ani

Muzeul Satului Bănățean se redeschide în 15 martie
























