Polițiștii orașului Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere.
În 24 noiembrie, în jurul orei 13:42, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil situat în localitatea Lenauheim și ar fi distrus mai multe bunuri din interior prin incendiere.
Incendiul a fost lichidat de către pompierii sosiți la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat și identificat 2 tineri în vârstă de 26 și 27 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
În urma probatoriului administrat în cauză, cei 2 tineri au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Citește și:

Descoperire uriașă la Timișoara: Fabrică ilegală de țigarete destructurată de polițiști și procurori

Droguri de mare risc găsite la un tânăr din Timișoara

Mama minorului criminal din Cenei, bătută de bunicul lui Mario

22 de percheziții în Timiș în cadrul operațiunii JUPITER: arme neletale și muniție ridicate

O nouă acţiune de deratizare la Timişoara
























