Administrație

Primarul Flavius Roșu: Vreau lucrări bine făcute și în termen, iar pentru asta voi acorda toată atenția necesară

Comuna Șag continuă să se dezvolte!

Au fost semnate cele două contracte de execuție pentru ca două proiecte majore de dezvoltare a comunei Șag să demareze concomitent. Este vorba despre “Extinderea rețelei de apă” și “Extinderea rețelei de canalizare”.

Nu vreau să pierdem timp și nici să creăm un disconfort dublu locuitorilor din zonele de lucru. În acest sens, am avut o întâlnire cu proiectanții, diriginții de șantier, executanții celor două proiecte, în cadrul căreia le-am cerut să se sincronizeze cu cele două lucrări. Nu vreau să se spargă de două ori în același loc, o dată pentru rețeaua de apă și o altă dată pentru rețeaua de canalizare”, a explicat edilul comunei Șag.

Lucrările vor începe de săptămâna viitoare, în paralel, pentru ca disconfortul să fie cât mai mic pentru respectivele zone. “Vreau să mulțumesc de pe acum, anticipat, pentru înțelegere și răbdare, tuturor celor care se află în raza de acțiune a lucrărilor! Peste 1 an ne vom bucura de condiții normale în absolut toată comuna ȘAG”, a precizat Flavius Rosu, primarul comunei Șag.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*