Comuna Topolovățu Mare a primit finanțare nerambursabilă de peste 3 milioane lei de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru două programe privind “Creșterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public”.
Finanțarea vizează realizarea proiectului.
Cu ajutorul acestor fonduri vor fi modernizate corpuri de iluminat public de pe raza comunei Topolovățu Mare. Se urmăreşte astfel înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu altele ce consumă mai puţin, atât pentru reducerea costurilor cu energia electrică, cât şi a impactului asupra mediului înconjurător. “Există 2 proiecte semnate prin AFM. În urma acestor proiecte întreaga comună va avea iluminat pe led, iar economiile vor fi semnificative, iar costurile de mentenanță se vor înjumătății. Suma totală cu tot cu TVA ajunge la peste 3 milioane lei. Va cuprinde și extinderea în PUZ-ul de tineri căsătoriți”, a precizat Ovidiu Doța, primarul comunei Topolovățu Mare.























