Amendă de 15.000 lei pentru Consiliul Județean Timiș aplicată de IPJ Timiș! Potrivit prefectului Mihai Ritivoiu, asta pentru că Drumul Județean 682 Periam – Saravale nu a fost curățat în cursul nopții trecute.
În contextul instalării temperaturilor de iarnă a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar autorităților li s-a solicitat să fie pregătite să intervină. În ultimele 24 de ore pe drumurile naționale s-a acționat cu 71 de utilaje și a fost împrăștiată o cantitate de 880 de tone de sare. Pe drumurile județene s-a acționat cu 34 de utilaje, fiind folosite 430 de tone de sare.
„Reprezentanții IPJ Timiș ne-au anunțat că au aplicat o amendă Consiliului Județean Timiș pentru că pe DJ 682 Periam – Saravale în zona în care sunt Lovrin, Pesac și Variaș nu erau lucrări de deszăperire demarate. Drumul nu era în starea în care trebuia să fie. Ideea este să rezolve problema, e mai important”, a explicat Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș.























