Seară specială de film la Dudeșii Vechi! Sâmbătă, de la ora 17 vor rula două documentare captivante marca „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” – „Licori în Cetate” și „Să curgă bere pe Bega!”.
Data: 11 noiembrie 2023
Ora: 17:00
Locația: Căminul Cultural Jaku Ronkov.
Scurtmetrajele au durata de o oră și vor fi urmate de o discuție cu Adriana Babeți și invitații săi.
Evenimentul este organizat de Primăria comunei Dudeștii Vechi în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara.
𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐥𝐦𝐞:
„Să curgă bere pe Bega!”
Câteva surprize despre berea băută la Timişoara şi în împrejurimi: de la berea mănăstirească de acum aproape 1000 de ani, până la Casa femeilor cu bărbaţi beţivi. De la poveştile mai puţin cunoscute despre fabrica de bere a oraşului, până la berea craft din zilele noastre. Oameni surprinzători care spun aceste povești şi locuri nebănuite care depun mărturie despre ele.
„Licori în cetate”
O scurtă istorie a bătăliilor care au înfierbântat spiritele (dar şi spirtoasele) aici, la Timișoara, de peste trei secole. Pe de o parte, producătorii și negustorii de alcooluri, iar pe de alta, frontul temperanței, ba chiar al abstinenței. Pe de-o parte, chefliii, dar şi scriitorii şi artiştii; pe de altă parte, Asociația Femeilor cu Bărbați Bețivi, Asociaţia bunilor templieri, revista Abstinența și Asociația Alcoolicilor Anonimi. Toate, premiere absolute pe teritoriul actual al României (şi nu numai). Oare cine câștigă războiul?
“Nu ratați această ocazie de a descoperi amintiri unice și povești captivante”, transmit organizatorii.
Intrarea este gratuită.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.























