Se încing ceaunele și va curge vinul în paharele petrecăreților la Buziaș.
Începe cea de-a 13-a ediție a Festivalului Papricașului și Vinului. Evenimentul va avea loc pe 14-15 octombrie, în Parcul Central din Buziaș.
Papricaș de toate felurile, tocăniță de miel sau de porc, sarmale, fasole cu cârnați, mititei, frigărui, vin, răchie, bere vor fi prezente din belșug la Festivalul Papricașului și Vinului de la Buziaș 2023.
Atmosfera va fi întreţinută de Nicu Covaci și Mircea Baniciu.
Evenimentul este organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș și Consiliul Județean Timiș.























