Cultură

Audițiile pentru autorizarea artiștilor stradali s-au încheiat

În urma aprobării Regulamentului privind autorizarea activităților cultural-stradale în Timișoara, în perioada 25-29 septembrie, în Sala Lira, a Casei de Cultură, a avut loc procedura de autorizare anuală a artiștilor stradali.

S-au înscris 33 de artiști, dintre care s-au prezentat 32: 22 pentru activități muzicale, 9 pentru activități din sfera artelor vizuale și unul pentru artă stradală (baloane, clownerie).
Autorizarea este valabilă un an. Legitimațiile pot fi ridicate de la Casa de Cultură (Str. Miron Costin nr. 2), începând de joi, 5 octombrie. Următoarea sesiune de audiții va avea loc în ianuarie 2024.

Au fost admiși 31 de artiști, astfel:
Muzică: 21 artiști admiși (18 artiști în zona 1 și 3 artiști în zona 2)
Arte vizuale: 9 artiști admiși (7 artiști în zona 1 și 2 artiști în zona 2)
Artă stradală: 1 artist admis, în zona 2
Un artist a fost respins.

Zonele 1 și 2 cuprind următoarele străzi și piețe:
Zona 1: Piaţa Victoriei, Piata Libertății, Piaţa Unirii, Piața Sf. Gheorghe, Platoul din fața Parcului Central, Str. Mărăşeşti, Str. Lucian Blaga, Str. F. Griselini, Str. Eugeniu de Savoya, Str. V. Alecsandri, Str. Fără Nume, Str. Gen. Praporgescu, Str. Enrico Carusso, Str. Sergent Constantin Muşat, Str. Radu Negru, Str. Florimund Mercy, Str. A. Pacha, Str. D. Cantemir, Str. V.V. Delamarina, Str. J. Bolyai

Zona 2: Platou Sinaia, Piața Traian, Piața Țarcului, Piața Romanilor, Parcul Alpinet, Str. I.I. de la Brad, Str. Holdelor, Piața Nouă, Str. Veronica Micle, Str. Al Russo, Str. Tabor, Str. Bogdăneștilor, Str. Herculane, Str. Ismail

Artiștii care solicită autorizare temporară, ocazională (studenți, turiști etc. care locuiesc temporar la Timișoara) pot depune cererea de autorizare în orice moment al anului, aceasta fiind supusă analizei, în cadrul unei ședințe extraordinare a comisiei, care se va întruni în mod special, conform regulamentului. Autorizarea temporară este de maxim 30 de zile și poate fi reînnoită de maxim două ori, pe parcursul unui an.

Pentru detalii, sunați la numărul 0256-498214, între orele 9:00-16:30.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*