Social

Comunitatea timișoreană s-a implicat pentru ca 240 de copii să aibă o șansă în plus la educație

Campania Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara „Școala pentru toți copiii”, desfășurată în perioada 3-8 septembrie 2023, și-a atins obiectivul propus, respectiv, 120 de ghiozdane noi, dotate cu toate rechizitele necesare, care să ajungă la 120 de copii din familii vulnerabile.

În urma apelului lansat către membrii comunității pentru a ajuta 120 de copii să înceapă școala cu un ghiozdan nou, echipat cu rechizitele necesare, am primit un răspuns foarte bun din partea organizațiilor din Timișoara, precum Federația „Coaliția pentru Educație și Asistență Socială”, Fundația „Preot Ioan Olariu”, dar și din partea cetățenilor.

Astfel, am reușit să strângem cele 120 de ghiozdane propuse, iar acestea sunt oferite copiilor în prima săptămână de școală. Luni, 11 septembrie, am distribuit 65 de ghiozdane copiilor din zonele Kuncz, Traian, Mătăsarilor, Ștrandului și Buziașului. Un număr de 35 de ghiozdane vor ajunge zilele acestea la copiii din zonele Freidorf și Fratelia, iar 20 la copiii refugiați din Ucraina.

De asemenea, alte 120 de ghiozdane noi, echipate cu rechizitele necesare, au ajuns la copiii beneficiari din centrele direcției, prin parteneriatele strânse pe care le desfășurăm an de an la începutul școlii.

Beneficiarii Centrului de Zi „Sfântul Nicolae“ au primit 60 de ghiozdane în urma campaniei “Back to school for all kids” ediția I, desfășurată de structurile locale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La Centrul de Suport pentru Situații de Urgență/Criză au ajuns 12 ghiozdane din partea Cluburilor Lions din Timișoara, pentru copiii familiilor cazate în centru.
23 de ghiozdane au fost oferite copiilor beneficiari ai Centrului de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi „Podul Lung”, cu sprijinul Asociației “Magia Viitorului” și Bisericii „Nașterea Maicii Domnului Iosefin”.

Nu în ultimul rând, 25 de copii ai familiilor care sunt în evidența Serviciului de Management de Caz pentru Copil și Familie al direcției, au primit ghiozdane cu ajutorul Asociației “Magia Viitorului”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*