Administrație

A fost predat amplasamentul pentru pentru lărgirea la 4 benzi a drumului către Autostrada Vestului prin Dumbrăvița

Veste bună! Stâlpii de troleibuz au fost predați de către Primăria Timișoara pentru lărgirea la 4 benzi a drumului către Autostrada Vestului prin Dumbrăvița.

Președintele CJ Timiș, Alin Nica a făcut în această dimineață o vizită de lucru a pe tronsonul 1 al DJ 691. Astfel, a fost predat amplasamentul pentru tronsonul 1 al proiectului de extindere la patru benzi patru benzi a Lotului 1 (km 2+725 – 5+800 – Dumbrăvița) către societatea Strabag.

Pe lângă membrii Unității de Implementare a Proiectului din cadrul CJ Timiș și ai constructorului SC Strabag SRL, la predarea de amplasament au fost invitați să participe reprezentanți ai Primăriei Municipiului Timișoara, Primăriei Dumbrăvița, STPT, MApN, IPJ Timiș, Delgaz Grid SA, E-distribuție, MADR-ANIF, etc. “Am solicitat Primăriei Dumbrăvița să asiste constructorul pentru a oferi trasee alternative pe străzile lăturalnice, astfel încât disconfortul să fie minim și să putem să desfășurăm acest proiect în cele mai bune condiții, cât mai rapid și cu minim disconfort față de cetățenii din localitate, dar și față de cei care tranzitează (…) Sper și-mi doresc că și pe tronsonul din Dumbrăvița vom avea același ritm al lucrărilor și vom putea la fiecare săptămână să vedem progres vizibil și să dăm în folosință secțiuni din acest drum, astfel încât la finalul anului, chiar dacă în condiții de șantier pe anumite tronsoane din Dumbrăvița, să putem circula neîngrădit pe patru benzi între Timișoara și autostrada A1”, a explicat președintele CJ Timiș,  Alin Nica.

Valoarea contractului pentru „Modernizare DJ 691: Largirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km 12+975)” este de 24.630.006 lei fără TVA.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*