Joi, 10 august, între orele 8-17 se va executa o conectare de conducte la intersecția străzilor Bârzava și Taborului. Lucrările fac parte din proiectul „Execuție rețele apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 2”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Lisabona, Aleea Ciobanului, Dunărea si Bârzava (inclusiv la Punctul termic).
Tot pe 10 august, între orele 9-17 se va întrerupe furnizarea apei în Ghiroda, „Zona peste pod”, pentru executarea unei legături de conductă la intersecția străzilor Victoria și Bistra, iar între orele 9-15 se va opri apa în Liebling pentru spălarea rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, li se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.
Citește și:

Presiune redusă la apă în mai multe localități din Timiș: Aquatim anunță lucrări de spălare a rețele...

Aquatim întrerupe joi furnizarea apei pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Damaschin Bojin...

Se oprește apa în mai multe zone din Timiș și Timișoara. Programul întreruperilor anunțate de Aquati...

Strada Gheorghe Lazăr închisă noaptea pentru lucrări la pasajul CF: modificări de trafic și transpor...

Primele investiții ale companiei Aquatim în orașul Lugoj
























