Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiș, au depistat patru cetăţeni din Bangladesh și un afgan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Luni, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră de la Sânnicolau Mare au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în urma căreia au depistat la aproximativ 50 metri de frontieră, cinci cetățeni străini care se deplasau pe jos, din interiorul țării spre frontiera cu Ungaria.
Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din patru din Bangladesh și un afgan, cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani.
Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în diverse țări din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Citește și:

Bărbați reținuți după ce au sustras un set de roți auto și au condus un moped neînmatriculat

Descinderi de amploare în vestul țării. 75 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală din dome...

Accident mortal pe un șantier din Jebel: un bărbat a murit, altul este în stare gravă

Accident pe DN 6, în județul Timiș: două persoane rănite și transportate la spital

Accident grav în Timiș. Update: Mașină de poliție implicată
























