Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Timiș au efectuat 5 percheziții domiciliare în municipiul Timișoara. Cercetările sunt efectuate într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, constând în aceea că mai multe persoane din județul Timiș ar fi deținut în afara antrepozitului fiscal peste 10.000 de țigarete.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost indisponibilizate sumele de 47.862 de lei și 800 de euro și ridicate 4 telefoane mobile, în vederea continuării cercetărilor.
Trei persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiş pentru audieri.
Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Citește și:

Peste o sută de pietoni amendați într-o acțiune rutieră la Timișoara/Foto

Drama unor părinți din Timișoara: Și-au dus copilul la o grădiniță și s-a înecat în iaz

Intervenție de urgență a jandarmilor timișeni în noaptea de Revelion, în Piața Victoriei

Accident mortal pe calea ferată, în Timiș

Doi tineri arestați, după ce și-au împărțit pumni


























