Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara efectuează cercetări faţă două persoane care au prezentat pentru control premise de conducere false.
În data de 14.01.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean georgian, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța. Acesta a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere care purta însemnele autorităților din Georgia. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
De asemenea, în cursul zilei de 16.01.2023, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în România. Şoferul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere care purta însemnele autorităților din Italia. În cadrul verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Polițiștii de frontieră au demarat cercetările în ambele cazuri cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:

Necaz pentru o familie din Peciu Nou în zi de mare sărbătoare

Drama unor părinți din Timișoara: Și-au dus copilul la o grădiniță și s-a înecat în iaz

Tânăr bătut de 8 persoane în Complexul Studențesc

Băiat de 13 ani rănit după ce a căzut de pe trotinetă în Timișoara

O polițistă din Timiș, premiată de ministrul Afacerilor Interne pentru un gest care a salvat o viață
























