Administrație

Centru medical modern pentru locuitorii din Teremia Mare/FOTO

Autoritățile din comuna Teremia Mare au demarat lucrările pentru construcţia unui centru medical. Astfel, locuitorii nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze zeci de kilometri pentru a beneficia de o consultaţie medicală.

Potrivit primarului Cornel Gui, în cadrul centrului vor funcţiona 5 cabinete medicale cu diverse specializări. În plus, va fi achiziționată și o Salvare.

Este vorba despre un centru medical, cu 5 specializări. Cred că doctorii vor accepta aceste condiții. Un doctor nu poate să aibă doar un singur cabinet, dar poate să presteze o dată pe săptămână sau de două ori pe săptămână specializarea pe care o are și în comuna noastră. Sus avem pentru fiecare specialitate o cameră hotelieră, dacă dorește să rămână peste noapte, se poate. Această clădire va fi pusă la dispoziția serviciilor medicale pentru comunitatea comunei Teremia Mare. Vom avea o specialitate pentru copii, un pediatru, un ginecolog, un medic de familie, un stomatolog și ORL.  

Acum se toarnă prima placă, se va termina parterul și în primavară imediat când timpul ne permite, începem la etajul al doilea. În speranța în care acest obiectiv va fi la anul gata să putem achiziționa și o Salvare pentru ca cetățenii să beneficieze și de transport, să nu aștepte, dacă sunt probleme să poată ajunge la punctul unde ar trebui să ajungă pacientul cu propria noastră Salvare”, a menționat edilul comunei Teremia Mare, Cornel Gui.

Investiția este făcută de la bugetul local și se ridică la aproximativ 3 milioane lei, cu tot cu achiziționarea ambulanței.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*