Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș va fi prezentă la Codru Festival, în perioada 25-28 august 2022.
ADID Timiș a pregătit o serie de activități educative dedicate copiilor, prin care îi învață despre gestionarea corectă a deșeurilor, cum se realizează colectarea separată, ce este reciclarea și cum putem contribui fiecare dintre noi la protejarea mediului.
Astfel, se dorește întărirea și dezvoltarea comportamentelor prietenoase cu mediul prin toate activitățile educative pe care le desfășoară.
“Ne alăturăm misiunii Codru, aceea de a păstra pădurea vie și de a proteja natura. Această misiune trebuie să fie a noastră, a tuturorpentru a ne bucura în totalitate de adevărata frumusește a naturii. Vă așteptăm alături de noi în această misiune importantă!”, transmite Cristian Moș, președintele ADID Timiș.
Codru este un eveniment eco-friendly, iar fiecare bilet cumpărat este un copac plantat. Până acum, inițiatorii evenimentului au organizat două sesiuni de plantare și ecologizare, în cadrul cărora au fost plantați 8.000 de puieți.
Festivalul Codru va avea loc în Pădurea Bistra, declarată arie protejată de interes național, situată în județul Timiș, pe teritoriul administrativ al comunei Moșnița Nouă și al comunei Ghiroda.
Programul activităților organizate de ADID Timiș va fi următorul:
Citește și:

Flavius Ilioni, director interimar la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Informare studiu național privind angajarea persoanelor adulte cu dizabilități în cadrul proiectului...

„Ștafeta Veteranilor” a ajuns la Timișoara. 20 de voluntari Invictus au alergat pe traseul Lugoj–Tim...

RETIM: Echipele identifică frecvent deșeuri depozitate lângă insulele ecologice

SÂNZIENE’N BASTION: Tradiția românească prinde viață pe 27 iunie la Bastionul Theresia din Timișoara




























