Administrație

Ministrul Transporturilor a semnat contractul pentru modernizarea liniei CFR Caransebeș – Timișoara – Arad

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat un contract foarte important de finanțare prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

„În valoare de 8,77 miliarde lei, contractul va asigura banii pentru modenizarea celor 162 de km ai liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad”, a anunțat Grindeanu.

Toate cele 4 loturi ale acestui proiect au deja constructori desemnați, iar contractele pentru proiectare și execuție vor fi semnate după soluționarea contestațiilor:

Lotul 1: Caransebeș – Lugoj

Lotul 2: Lugoj – Timișoara Est

Lotul 3:Timișoara Est – Ronaț Triaj

Lotul 4: Ronaţ Triaj – Arad.

Sumele asigurate prin PNRR vor fi folosite pentru lucrări complexe necesare dezvoltării infrastructurii din sud-vestul țării:

– dublarea liniei de cale ferată pe tot traseul,

– refacerea liniilor și corectarea traseului pentru ca trenurile să poată circula cu viteze de 160 km/h;

– modernizarea gărilor;

– construirea de pasarele pietonale și adaptarea nivelului peroanelor la standardele europene;

– înființarea unor halte de călători în zonele urbane, pentru accesul direct la rețeaua feroviară de transport;

– desființarea trecerilor la nivel sau construirea unor pasaje denivelate.

– construirea a două noi clădiri pentru mentenanță și a unui centru regional de management al traficului și sistem ERTMS.

„Modernizarea acestei linii de cale ferată, care beneficiază de cea mai mare finanțare prin PNRR, este inclusă în Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare 2020 – 2030. Este un pas extrem de important pentru modernizarea infrastructurii feroviare din vestul țării, care face parte din coridorul european Orient/Est Mediteranean”, a mai spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*