Răfuială între două clanuri țigănești! În această dimineață, polițiștii din Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Mărășești, din municipiul Lugoj, a avut loc o altercație între membrii a două familii, ulterior, o persoană a intrat frontal cu un autovehicul în poarta de acces a unui imobil.
De asemenea, la scurt timp, mai multe persoane ar fi aruncat cu pietre către un alt autovehicul, care se deplasa pe stradă și aparține uneia dintre familii.
Cinci persoane au fost conduse la sediul poliției din Lugoj pentru audieri, polițiștii efectuând cercetări în două dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.
Cercetările sunt în desfășurare pentru a se stabili toate împrejurările comiterii faptelor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Citește și:

Polițist din Timiș reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

Șofer rănit într-un accident în Timiș

Bărbat depistat de polițiștii locali pe Splaiul Tudor Vladimirescu după ce a furat scule electrice

Grav accident pe Centura de Sud a Timișoarei. Patru persoane au fost rănite/Video

Cod galben de ger în județul Timiș: temperaturi foarte scăzute până luni dimineață
























