Comisia pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Turism a Consiliului Judeţean Timiş se va reuni începând de acum în ședințe în diferite localități din județ pentru a fi mai aproape de oameni și de problemele comunității.
“Cred că pentru a găsi cele mai bune soluții e important sa fii acolo, în mijlocul comunității. Nu poți lua deciziile doar din birou mai ales atunci când e vorba despre turism si dezvoltare locală. Eu asta îmi doresc, să aflu care sunt problemele, să le duc mai departe in CJ și să venim cu soluții.
Ședința de luna aceasta a comisiei s-a desfășurat la sediul primăriei din Fârdea și au participat pe lângă consilierii județeni și primarii comunelor Traian Vuia și Fârdea.
Maria Murari, primarul comunei Fârdea a pus pe masa de lucru a consilierilor judeteni posibilitatea ca zona lacului Surduc să devină zonă de interes turistic local cu ajutorul CJ Timiș. Susțin aceasta solicitare a primăriei.
Lacul Surduc este o zona cu un potențial turistic extraordinar și trebuie sa facem tot ce tine de noi pentru a atrage fonduri. In Austria și Germania astfel de lacuri sunt foarte bine puse in valoare. Vreau să văd că se întâmpla asta și în județul Timiș”, a declarat Alexandru Iovescu, consilier județean.

Citește și:

Se deschide al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice

Podul Solventul prinde contur: investiție majoră pentru conectarea și fluidizarea traficului în Timi...

Primăria Timișoara a depus spre finanțare europeană extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria...

Finanțare de la AFM pentru „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în orașul Sânnicolau ...

25 de microbuze destinate transportului școlar, predate către 22 de primării și trei școli pentru c...























