Lucrările întârziate la A1-sensul giratoriu Sânandrei de pe DN 69, pe o lungime de 11 km, și cele la Centura de Sud a Timișoarei îi dau bătăi de cap ministrului Ttansportului, Sorin Grindeanu.
Acesta susține că ambele proiecte au un ritm scăzut. „La primul stăm ca firma să depună garanție. Pe centură nu zic că nu există utilaje sau oameni, dar nu suficienți să fie gata la finele anului.Vor intra în următoarea perioadă în procedura pe care am anunțat-o prin schimbarea legislației, acea Ordonanță de Urgență care schimbă modul în care se desfășoară rezilierea acestui contract. Sunt trei notificări, dacă nu se încadrează, intrăm pe reziliere. Nu-mi doresc eu sau colegii mei din CNAIR să facem reziliere, dar nu pot să asist pasiv să văd cum România pierde bani europeni, cum au făcut alții înaintea mea care au stat bine cu datul din gură și mai puțin la fapte. Săptămâna viitoare va exista o discuție la CNAIR cu managerii acestei firme, iar dacă lucrurile nu se vor îndrepta rapid vom intra pe reziliere”, a explicat vineri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent la Timișoara.
Citește și:

Primăria Timișoara are trei oferte pentru achiziționarea a 30 de autobuze electrice

Linia de microbuz 5B va asigura legătura între Ronaț – pasajul Jiul – Gara de Nord

Rețea nouă de apă și străzi modernizate în Blașcovici: investiție de peste 21 milioane lei în infras...

Vehiculele grele, vizate de noi modificări de circulație în Timișoara

Nou spațiu educațional în Iosefin: Primăria Timișoara transformă o clădire istorică într-un centru p...
























