Peste 20 de copaci de zece metri au fost plantați astăzi de municipalitate în zona Pepinierei.
Potrivit lui Dominic Fritz, actiunea va continua în această lună și în alte zone din oraș.
“Am cerut colegilor din primărie o strategie de plantare și întreținere a celor mai mari arbori disponibili pe piață, iar astăzi vedem primele rezultate. Chiar acum, în zona Pepinierei, unde municipalitatea a amenajat o parcare în anii anteriori, plantăm 21 de arbori cu o înălțime de peste 10 metri.
Vom continua în această lună să plantăm arbori maturi și în alte zone, de exemplu în fața Colegiului Tehnic „I.C. Brătianu”, pe strada Gh. Dima (în spatele Spitalului Militar), în Piața Traian, în zona Bucovina sau pe Intrarea Timotei Popovici.
Este și un test al capacității firmelor de întreținere a spațiilor verzi de a executa aceste plantări și am cerut colegilor din primărie să monitorizeze cu atenție evoluția acestor arbori. Iar dacă procedurile sunt respectate cu strictețe aceștia se vor prinde și atunci vom extinde plantările în toate zonele din oraș.
A venit momentul să arătăm că Timișoara își merită renumele de oraș al parcurilor și al florilor. Este momentul ca Timișoara să respire”, a precizat edilul Timișoarei, Dominic Fritz.































