Administrație

Primăria Timișoara recuperează secțiuni din aliniamentul verde de pe Calea Aradului

Primăria Municipiului Timișoara a intervenit azi, în baza dispoziției primarului Dominic Fritz, pe Calea Aradului, pentru recuperarea unor spații verzi ocupate ilegal.

În urma verificărilor efectuate de municipalitate pe Calea Aradului, un restaurant a transformat o porțiune din aliniamentul verde al bulevardului într-o parcare destinată clienților. Aceasta ocupă o suprafață de peste 250 de metri pătrați de teren aflat în proprietatea publică. Primăria Timișoara a solicitat desființarea lucrărilor executate fără autorizație pe domeniul public, iar, în lipsa conformării, a intervenit pentru eliberarea terenului. Costurile aferente operațiunilor de desființare vor fi suportate de firma în cauză.

„În ultima perioadă ne-am concentrat pe recuperarea unor zone verzi care au fost ocupate de construcții ilegale. După Parcul Zurich, intervențiile de azi au vizat Calea Aradului, un cartier aglomerat care are nevoie de mai multe insule verzi. Salut faptul că înregistrăm o creștere a numărului celor care se conformează voluntar atunci când îi notificăm că le vom demola construcțiile ilegale ridicate pe terenul orașului”, a spus primarul Dominic Fritz.

Echipele municipalității au intervenit și pentru a elibera o porțiune de domeniu public ocupată de mai multe statuete în formă de leu. Acestea au fost amplasate fără autorizație pe aliniamentul verde al Căii Aradului. Prin acest proces, precum și prin eliminarea unor amenajări cu gard viu, Primăria reîntregește aliniamentul bulevardului. Totodată, la o altă locație de pe bulevard, municipalitatea a solicitat desființarea unei terase ilegale, iar firma vizată s-a conformat voluntar.

Reamintim că, în vara anului 2024, Primăria Timișoara a recuperat o altă porțiune din aliniamentul verde al bulevardului, după ce aceasta fusese îngrădită ilegal de un locatar și transformată în curte a casei. Zona a fost ulterior reamenajată ca mini-grădină publică, cu alee, bănci și spațiu de relaxare.

Primăria Municipiului Timișoara continuă acțiunile de eliberare și recuperare a domeniului public ocupat ilegal, pentru a proteja spațiile verzi și a le reda timișorenilor.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*