Accident feroviar astăzi, în jurul orei 12:40, în localitatea Urseni.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, o autosanitară SMURD și 11 pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara.
În accident a fost implicat un automotor, în care se aflau aproximativ 20 de călători care au părăsit locul accidentului până la sosirea echipajelor de intervenție și o autocamionetă, în care se afla doar șoferul. Acesta este evaluat medical la fața locului. Din primele informații, nu prezintă traumatisme în urma accidentului.

























