Primăria Municipiului Timișoara le reamintește timișorenilor și firmelor care execută lucrări de construcții, renovări sau intervenții edilitare obligația de a depune Planul de gestionare a deșeurilor din construcții. Acesta reprezintă un document simplu, dar esențial pentru menținerea curățeniei și a ordinii în oraș. Pentru lucrările executate anul trecut, termenul de depunere este 1 martie 2026.
Deșeurile provenite din lucrări, precum moloz, resturi de materiale, pământ excavat, ajung frecvent abandonate pe domeniul public, în zone verzi sau pe terenuri virane. Aceste situații generează disconfort pentru toți locuitorii din oraș, costuri suplimentare la buget și afectează calitatea vieții în cartiere. Planul de gestionare a deșeurilor este instrumentul prin care municipalitatea se asigură că aceste materiale sunt colectate și eliminate legal, prin operatori autorizați.
Obligația este prevăzută în Regulamentul privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări, aprobat prin HCL 320/2022. Cetățenii și firmele pot depune planul atât fizic, la sediul Primăriei, la Camera 12, sau online prin Portalul Unic al Municipiului Timișoara, la următorul link: https://servicii.primariatm.ro/planul-anual-gestiune-deseuri-edilitare
Documentele necesare pentru depunere sunt: planul completat și semnat, dovada achitării plății taxei și contractul cu operatorul. Formular, precum și alte detalii sunt disponibile pe Portalul Unic.
Nerespectarea obligației de depunere a Planului de gestionare a deșeurilor este sancționată conform regulamentului local, cu amenzi cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei pentru persoane fizice și între 2.000 și 2.500 de lei pentru persoane juridice. Primăria Timișoara încurajează depunerea planului în termenul legal pentru a evita aceste sancțiuni și pentru a contribui la menținerea unui oraș curat și bine administrat.
























