Eveniment

S-a răsturnat cu autoturismul în sensul giratoriu

Accident rutier noaptea trecută la Timișoara!

Un tânăr șofer a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și s-a răsturnat în sensul giratoriu. Totul s-a petrecut în jurul orei 02:33, când poliţiştii au fost sesizați prin apelul de urgență 112, cu privire la un eveniment rutier care ar fi avut loc în sensul AEM din municipiul Timișoara.

Poliţiştii Biroului Rutier Timișoara s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că, un tânăr de 21 de ani, a condus un autoturism, dinspre bulevardul Liviu Rebreanu înspre strada Venus, iar la un moment dat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, și s-a răsturnat cu autoturismul în sensul giratoriu de pe strada Piața Gheorghe Domoșneanu.

s-a răsturnat cu autoturismul în sensul giratoriu

Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, în bazele de date, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*