Social

Cod portocaliu de vânt în Timiș

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic, care vizează mai multe regiuni ale ţării şi zonele montane.  Se va depune strat nou de zăpadă, care în zonele înalte poate ajunge şi la 50 de centimetri. În mai multe regiuni este aşteptat viscol.

Astfel, sub incidența unui Cod Portocaliu de fenomene meteorologice severe, valabil din această dimineață de la ora 10.00 și până luni, 5 ianuarie 2026, autoritățile vin cu recomandări și atrag atenția dacă porniți la drum.

Fiți precauți! Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;

Asigurați-vă că autovehiculul este echipat pentru circulația în condiții de iarnă: anvelope de sezon, lanțuri antiderapante, lopată și alte echipamente necesare;

În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.
Trageți pe dreapta, dacă sunteți prinși într-un viscol pe drum.

Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

Pentru mai multe informații, consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologiehttps://www.meteoromania.ro/avertizari/

Accesați https://fiipregatit.ro sau utilizați aplicația de mobil DSU, pentru informații despre cum să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Respectați recomandările autorităților pentru a rămâne în siguranță.

Apelați 112 în caz de urgență.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*