Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș le reamintește cetățenilor câteva reguli importante pentru amplasarea și decorarea bradului de Crăciun, fie că este natural sau artificial, pentru a preveni incendiile în perioada sărbătorilor de iarnă.
Printre recomandările principale se numără:
- Bradul trebuie fixat pe un suport stabil, bine ancorat, și amplasat la distanță de sobe, radiatoare, șeminee sau alte surse de căldură;
- Este strict interzisă utilizarea lumânărilor, artificiilor sau a altor surse de foc deschis în brad sau în apropierea acestuia;
- Instalațiile de iluminat nu trebuie lăsate aprinse pe timpul nopții sau atunci când locuința este părăsită;
- Decorațiunile electrice trebuie să fie omologate, în stare bună de funcționare, fără improvizații sau defecțiuni, evitând suprasolicitarea rețelei electrice prin conectarea mai multor consumatori simultan.
ISU Timiș subliniază că respectarea acestor reguli simple contribuie la protejarea vieții, a bunurilor și a celor dragi, prevenind accidentele neplăcute care pot umbri bucuria sărbătorilor.
























