Mai multe investiții din Timiș au fost blocate de Guvern! Astfel că săli de sport, bazine de înot, baze sportive sau cămine culturale sunt în pericol de degradare, susține președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Toate aflate în prezent în stadii de execuție cuprinse între 50% și 90%. “Pentru că nu putem să lăsăm lucrurile așa, am solicitat CNI și premierului Ilie Bolojan să găsim modalitatea legală de a le prelua și de a finaliza lucrările din fondurile Consiliului Județean Timiș, toate aceste obiective aflându-se într-un stadiu de execuție cuprins între 50 și 90%. De exemplu, sala de sport de la Dudeștii Noi a ajuns în urmă cu 5 ani la un stadiu de peste 90%, iar de atunci CNI nu a mai făcut nimic. Dacă nu intervenim de urgență, toate aceste obiective se vor degrada, iar costurile pentru a le finaliza vor fi mult mai mari”, a precizat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Cele nouă investiții blocate sunt:
Sala de sport școlară de la Birda
Sala de sport cu tribună de 180 de locuri de la Biled
Baza sportivă din Buziaș
Unitate Sanitară în comuna Chevereșu Mare
Reabilitarea și dotarea căminului cultural din Comloșu Mare (sat Lunga)
Sala de sport din Dudeștii Noi
Sala de sport din Nițchidorf
Bazinul de înot didactic din Sânandrei
Căminul cultural din Sânmihaiu Român
























