Eveniment

Angajata unei case de amanet din Timișoara, reținută după ce a furat un kilogram de aur

Tupeu fără margini! O femeie de 33 de ani a fost reținută de polițiști sub acuzația de delapidare în formă continuată, după ce ar fi sustras bijuterii din aur de aproximativ un kilogram din seif. Aceasta era angajată la o casă de amanet din Timișoara.

Prejudiciul ar fi fost cauzat în perioada 3 – 10 octombrie 2025. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că principala suspectă este o angajată a companiei, care ar fi sustras în mod repetat obiecte din aur, pe care ulterior le-ar fi amanetat la diverse unități din oraș.

Femeia a fost depistată și reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara. Față de aceasta, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracțiunea de delapidare în formă continuată.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*