Social

Un nou focar de pestă porcină africană în Timiș

A fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană la porcii domestici, într-o gospodărie din localitatea Tomnatic.

Astfel că a fost convocată o sedință cu toți membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii.

Au fost stabilite zonele de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de pestă porcină africană:

Zona de protecție (0-3 km) – TOMNATIC

Zona de supraveghere (3-10 km) – COMLOȘU MARE, GOTTLOB, VIZEJDIA, LOVRIN, NERĂU, SARAVALE, SANNICOLAU MARE și exploatații comerciale suine, aparținând SC COMTIM ROMÂNIA SA, ferma SÂNNICOLAU MARE 1, SÂNNICOLAU MARE 2, SÂNNICOLAU MARE IZOLARE

Totodată, mișcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată. Astfel, deplasarea și transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe șosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie și se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*