Proiectul pentru realizarea Institutului Oncologic de la Timișoara pierde finanțarea din PNRR. Și asta pentru că lucrările nu sunt suficient de avansate. Astfel că va fi construit cu bani europeni nerambursabili, din Programul Operațional Sănătate, susține ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
În prezent se lucrează la demolarea ruinei de pe Calea Torontalului, etapă care se va încheia în octombrie. “Construcția Institutului de Oncologie din Timișoara va continua. Există surse de finanțare deja asigurate din Programul Operational Sănătate. Sunt fonduri europene nerambursabile, deci nu vorbim despre un credit. Institutul Regional de Oncologie din Timisoara reprezintă un proiect strategic nu doar pentru Timișoara, ci pentru România. Completarea rețelei lanțului de spitale oncologice din România cu Institutul Regional de Oncologie din Timisoara este o prioritate națională. Finanțarea acestui institut se va schimba, se va modifica, dacă doriți, din fonduri PNRR în fondurile Programului Operațional Sănătate. Iar Institutul Regional de Oncologie din Timisoara, indiferent cât nu-și doresc unii să se întâmple, de data aceasta se va întâmpla”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat că, între timp, a fost eliberată și autorizația de construire pentru Institutul Regional Oncologic de la Timișoara. „Am emis autorizația de construire. Dincolo de demolarea care a început și deja s-a întâmplat 30% progres din demolare, iată că avem emisă, de ieri, și autorizația de construire a noului spital, a noului Institut Oncologic”, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.

Reamintim, investiția este de 250 milioane de euro. Unitatea sanitară va fi administrată de Ministerul Sănătății.
Institutul Regional Oncologic va avea o suprafață desfășurată de peste 65.000 de mp și va fi cea mai mare unitate sanitară din vestul României, una care se va baza 100% pe energie verde. Unitatea va avea 250 de paturi și un ambulatoriu integrat cu 26 de paturi, 6 săli de operație și o secție de terapie intensivă. În cadrul Institutului vor funcționa un centru de transplant, un laborator de imagistică, un centru de radioterapie și un laborator de medicină nucleară.
În urma licitației organizate de CNI, contractul a fost atribuit asocierii de firme: Construcții Erbașu – Almed Investments – Terra Gaz Construct – Cubicon Invest – Popp & Asociații – Concelex – Professional Tech Construct Design – Schindler România – Coneco România – Eco Drill – Inova Integration – Vici Evolution – Hospital Technical Solutions – Hellmed – Concelex Engineering.
Lucrarea trebuie finalizată până la finalul anului 2026.


























