Înotul în piscină, o formă de relaxare foarte populară pe timp de vara, poate provoca o serie întreagă de afecțiuni survenite în urmă contactarii de bacterii, ciuperci, virusuri și alți paraziți care se înmulțesc în medii umede și calde.
Specialiștii în dermato-venerologie avertizează că, deși înotul în piscină este în sine o activitate sănătoasă datorită efortului fizic depus, el constituie totodată și o posibilă sursă de infectare. Microbii se înmulțesc cu rapiditate într-un mediu umed și fierbinte, așa cum este piscină, iar odată ce pătrund în organism, aceștia pot produce infecții la nivelul țesutului cutanat, al ochilor, urechilor, unghiilor, sistemului digestiv sau chiar al regiunii genitale.
Diareea
Printre cele mai comune boli contagioase transmise la piscină se numără diareea. Atunci când o persoană a suferit de această tulburare digestivă în ultimele două săptămâni de la frecventarea piscinei, poate contamina apă din bazin cu germenii infecțioși, care pot ajunge apoi în organismul celor care înghit mici cantități de apă în timpul înotului.
Otita externă
Numită și otita de bazin sau urechea inotatorului, această afecțiune este și una dintre cele mai frecvente patologii diagnosticate în timpul verii în cabinetele ORL. Boala poate fi produsă de agenții patogeni Pseudomonas aeruginosa și Stafilococul auriu și se manifestă prin dureri de ureche, senzație de ureche înfundată și mâncărimi (prurit). Netratată, infecția se poate extinde în pavilionul auricular (cauzând pericondrita auriculara) sau în ganglionii sateliți (provocând adenite inflamatorii).
Conjunctivită dată de Chlamidia trachomatis
O boală oculară foarte contagioasă, ce poate fi contactată de la piscină, este conjuctivita foliculară acută, inflamatia acută a conjuctivei, produsă de bacteria Chlamidia trachomatis.
Agentul patogen se dezvoltă în medii umede, la temperaturi crescute și cauzează diverse simptome odată ce pătrunde în organism inrosirea ochilor, umflarea pleoapelor, senzații de corp în străîn în ochi, lăcrimare abundență, adenopatie locală (mărirea ganglionilor) și chiar apariția tulburărilor de vedere. Manifestările clinice apar în 7-10 zile de la contactul cu apă infectată și se remit după 4-6 săptămâni de tratament, ce constă în administrarea de antibiotice, antialergice și dezinfectate oculare. Prevenirea afecțiunii este posibilă prin purtarea ochelarilor de înot și clătirea ochilor cu apă rece, curată, imediat după părăsirea piscinei.
Acneea la clor
Acneea poate fi declanșată și pe fondul expunerii la diverși agenți iritanți. Acneea la clor apare că urmare a înotului în bazine și piscine clorinate intens. Clorul este utilizat pentru purificarea apei de agrement, însă poate totodată să usuce excesiv pielea și să determine glandele sebacee să producă prea mult sebum. Acest proces conduce la blocarea porilor și, implicit, la apariția sau agravarea acneei. Medicii dermatologi recomandă folosirea unei loțiuni de față care nu are la baza ulei imediat după dus, astfel încât nivelul de hidratare al pielii să se mențină în limite normale.
Pruritul cutanat
Pruritul cutanat este o afecțiune pe care înotul în piscină și alte bazine publice o poate provoca. Senzațiile de mâncărime specifice acestei probleme dermatologice apar pe fondul reacției la clor, un agent iritant sau chiar un alergen periculos pentru persoanele cu o astfel de sensibilitate. Clorul este și un agent coroziv, proprietățile sale oxidante determinând hidrogenul să ajungă din moleculele apei în piele, eliberând oxigen și acid clorhidric cu potențial nociv asupra barierei de lipide cu rol protector a țesutului cutanat. Unguentele cu cortizon și cele cu antihistamine reprezintă formele de tratament eficiente pentru puritul cutanat.
Dermatofitia piciorului
Infecțiile micotice completează lista afecțiunilor ce pot fi contacte la piscine, ștranduri și dușuri comune, în special prin deplasarea fără încălțăminte pe suprafețe umede. Dermatofitia piciorului este o micoză produsă de o ciupercă microscopică, ce infectează pielea tălpilor, unghiile și porțiunile dintre degetele de la picioare. Netratată, afecțiunea produce vezicule urat mirositoare însoțite de mâncărime, inrosirea și descuamarea pielii. Bărbații adulți sunt cel mai predispuși dermatofitiei piciorului.
Leptospiroză
O boală infecțioasă acută, transmisibilă prin apă contaminată din piscine, leptospiroză este cauzată de agenții patogeni numiți leptospirele (spirochete Leptospira interrogans). Microorganismele se elimina prin urină, infectand bazinele de apă și pătrunzând în organism prin piele, mucoasele nazale sau oculare. În corp, leptospirele se înmulțesc în fluxul sanguin și invadează organele interne. Simptomele leptospirozei, care debutează după 2-20 de zile de la contactare, sunt frisoanele, febra, durerile articulare, cefaleea puternică, starea de somnolență și slăbiciunea generală. Sunt posibile și hemoragiile nazale și gastrointestinale, precum și formă icterica a bolii (pielea și mucoasele devin galbene). În formă renală, se instalează anuria.
Infecțiile genitale
Parazitul Trichomonas vaginalis, transmisibil prin apă caldă a piscinelor, produce o infecție genitală frecvent contactată la bazinele publice, numită trichomonioza. Candidozele vaginale, produse de ciupercă Candida albicans, sunt infecții de care suferă numeroase femei în sezonul cald, fiind favorizate de umezeală și transpirație.
(Sursă: www.sfatulmedicului.ro)


























