Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă marți la Timişoara.
Potrivit BoardingPass, zborul Lufthansa LH1663 a fost întrerupt pentru că o ușă de acces la conectorul în care agenții de rampă își conectează căștile la avion pentru a comunica cu piloții ar fi rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului.
După aterizare ușa a fost închisă, iar avionul, un Mitsubishi CRJ900 înmatriculat D-ACND, a fost realimentat și a decolat spre aeroportul de destinație.
(foto: BoardingPass)

























