Biliardul este readus pe harta elitelor sportului din vestul României în această toamnă. În perioada 21-22 octombrie 2017, Clubul Sportiv ”Jucătorul de Biliard – Asociaţie” şi Consiliul Judeţean Timiş organizează ”Timişoara Open 2k17”, competiţie ce reuneşte jucatori de biliard profesionişti şi amatori, din ţară şi străinătate.
Timişoara Open 2k17, aflată la prima ediţie, îl are ca invitat special pe Gabriel Vişoiu (foto dreapta), cel mai galonat jucător de Trick Shot (biliard artistic) al lumii, actualul campion mondial. În palmaresul său, figurează şapte titluri de campion mondial la biliard artistic, titlurile de campion mondial UTS la Trick Shot 2016, Campion ESPN Trick Shot Magic 2016, WPA Biliard Artistic 2015 şi titlul de campion mondial cu echipa Europei la Cupa Mondială de Trick Shot, în 2010, 2011, 2012 şi 2013. Gabriel Vişoiu este, de asemenea, preşedintele Federaţiei Române de Biliard-Pool.
Competiția a fost structurată cu 128 de participanţi care formează un ”tablou”. Se va juca 9Ball cu spargere alternativă, iar în primele faze ale competiţiei va fi declarat învingător cel care ajunge primul la şapte jocuri câştigate (7 din 13), în sistemul dublei piramide (pierzătorul a două jocuri este eliminat). Din faza şaisprezecimilor (32 de jucători rămaşi pe tablou), nouă jocuri câştigate vor asigura accederea în faza următoare (9 din 17).
Înscrierea celor interesați, profesioniști sau amatori, se pot face pe site-ul oficial al competiţiei până în seara de vineri, 20 octombrie 2017, dar se acceptă şi înscrieri ”târzii”, efectuate vineri seară, chiar la locația unde se va desfășura competiția, la Club Black Box din incinta Iulius Mall. Ţinuta obligatorie pentru participanţi este tricou polo, pantaloni şi pantofi negri.