Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara vă aduce la cunoștință că a creat în premieră o pagină de extensie universitară pentru domeniul Protecția Plantelor.
Această pagină se numește USVT PLANT PROTECTION și poate fi accesată, începând de astăzi de către toți fermierii români (profesioniști sau amatori), companii care activează în agricultură, cercetători, cadre didactice universitare sau din preuniversitar, studenți (licență, master, doctorat), mici producători și orice persoană pasionată de agricultură și sănătatea plantelor. În curând, USVT va lansa extensii universitare și pe alte domenii prioritare pentru agricultura românească și nu numai.
Scopul extensiei universitare pe domeniul Protecția Plantelor este de a furniza informații relevante și utile fermierilor români și numai, deoarece specialiștii în protecția plantelor sunt foarte puțini la acest moment iar fermierii au nevoie de astfel de informații pentru a gestiona corect bolile și dăunătorii din culturile agricole.
Gestionând corect patogenii, dăunătorii și buruienile, numărul tratamentelor aplicate va fi mai mic. În consecință, poluarea va fi mai scăzută iar produsele vegetale vor fi lipsite de reziduuri de pesticide, nitriți și nitrați, micotoxine etc.
Un obiectiv important al acestei extensii universitare este creșterea vizibilității universității în rândul fermierilor și a companiilor producătoare de inputuri pentru protecția plantelor cât și pentru actualii și viitorii studenți și crearea unei comunități în jurul acestui canal de comunicare online. Vor fi promovate expertiza cadrelor didactice (experiență și cunoștințe) și resursele academice disponibile la universitate în domeniul protecției plantelor.
Articolele tehnice de pe această pagină vor fi scrise de către Doamna Șef Lucrări Dr. Ing. Cotuna Otilia (care activează la Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor din cadrul Facultății de Agricultură) și vor acoperi subiecte de actualitate din domeniul protecției plantelor. Pe lângă articolele tehnice vor fi emise alerte și informări importante ori de câte ori este nevoie, se va răspunde la întrebările puse de către persoanele care accesează informațiile postate, vor fi promovate activități care se desfășoară în cadrul USVT (conferințe, workshop-uri, târguri etc). De asemenea, vor fi evidențiate realizările importante în domeniul protecției plantelor ale cadrelor didactice (care sunt și cercetători), în special proiectele de cercetare și consultanță cât și cărțile și lucrările științifice publicate în reviste ISI cu factor de impact.
Strategia de marketing care stă la baza acestei pagini de extensie universitară a fost realizată de Departamentul de Imagine al USVT în colaborare cu Alexandra Vidroiu, Social Media Manager & Digital Marketer.