În cadrul activităților de sprijinire a producătorilor locali și de dezvoltare a produsului turistic Mic dejun la Margina, Centrul Turistic Margina susținut de Primăria comunei s-au alăturat în weekend evenimentelor din cadrul proiectului Festivalul lavandei, ediția a V-a, organizat de către George și Simona Slobodă, producători locali de lavandă din Zorani.
Punctul culminant al celor două zile de activități l-a reprezentat concertul live susținut, în premieră, pe dealurile cu lavandă din Margina, un eveniment care a fost realizat prin prezența și implicarea extraordinară a membrilor trupelor The Other You, Phaser și TrupaHazard, trupe care au concertat timp de trei ore într-un spațiu inedit, cu o panoramă asupra satelor din Țara Făgetului, oferind celor prezenți experiențe inedite.
Vizitatorii care au ajuns în cele două zile în satul Zorani au avut posibilitatea să întâlnească producători locali din zonă și – pe lângă atelierele de distilat lavandă și posibilitatea de a afla secretele beneficiilor pe care această plantă le are – au putut să se bucure și de alte oferte ale locului.
Duminică, în casa-muzeu a familiei Codrea din Zorani, oaspeții au avut parte de un brunch cu feluri de mâncare preparate după rețete locale, urmat de diferite activități în lanul cu lavandă – de la fotografii în lan, până la plimbări pe deal.
Mai mult decât atât, producătorii locali George și Simona Slobodă au extins cultura de lavandă din Zorani cu plante noi, precum salvie și immortele.
„Cultivarea plantelor este plină de satisfacție – nu numai că plantele un miros îmbătător, dar au beneficii terapeutice, medicale. Immortele sunt plante perene care pot fi cultivate în curți și grădini, iar florile frumoase înfloresc în nuanțe de galben și sunt preferate de polenizatori. În plus, pot fi folosite pentru a produce ulei”, a spus George Slobodă.
„Vă invităm pe parcursul acestei veri să vizitați satele din comuna Margina, să descoperiți frumusețea lor și oamenii minunați, să le cumpărați produsele și să gustați un Mic dejun la Margina!”, au transmis reprezentanții Centrului turistic Margina.