Social

Razie a polițiștilor locali, jandarmilor și lucrătorilor de la salubrizare în zona Gării de Sud/Foto

Razie a polițiștilor locali, jandarmilor și lucrătorilor de la salubrizare în zona Gării de Sud/Foto
Adora Beauty

Efective mărite de polițiști locali, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, au desfășurat, în cursul zilei de joi, o amplă acțiune inițiată de Poliția Locală.

Razia a avut drept scop prevenirea abandonului de deșeuri, ocuparea abuzivă a domeniului public, neîntreținerea curățeniei în fața imobilelor și identificarea persoanelor care nu dețin contracte de salubrizare, în zona Gării de Sud.

Verificările au fost efectuate pe străzile Ceferiștilor, Emil Zola, Titus Maior Mureșan, Bârsei, Eternității, Secerei. Au fost verificate nu mai puțin de 93 de imobile, fiind aplicate și 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 lei, cele mai multe dintre acestea pentru lipsa contractelor de salubrizare, dar și pentru neîntreținerea curățeniei în fața imobilelor de locuit, creșterea animalelor de fermă în zonă în care nu este permis acest lucru, parcări pe spațiul verde.

La acțiune au participat și consilieri din cadrul Serviciului Managementul Deșeurilor și Salubritate din Primăria Timișoara și lucrători ai societății de salubrizare Retim, care au sprijinit prin salubrizarea zonelor care necesitau acest lucru.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*