Politic

Costi Bleja, președintele APP Timiș: „Învățăturile lui Liviu Dragnea către actualii guvernanți: creșterea bugetului de stat prin impozitarea multinaționalelor”

Costi Bleja, președintele APP Timiș: „Învățăturile lui Liviu Dragnea către actualii guvernanți: creșterea bugetului de stat prin impozitarea multinaționalelor”

Ca om de afaceri mă simt discriminat în propria țară, deși mă străduiesc să fiu la zi cu plata dărilor către stat, inclusiv cu impozitul pe profit de 16%.

Nu același lucru se întâmplă cu firmele străine, cu multinaționalele care au un total al cifrelor de afaceri mai mare decât cele românești dar  plătesc impozit pe profit de trei ori mai mic decât companiile autohtone.

De aici este lesne de înțeles că politica guvernelor noastre a fost cea de acordare a facilităților fiscale pentru atragerea  capitalului străin și nu pentru susținerea antreprenorilor români. Pentru binele României această favorizare ar trebui să înceteze! Cinci, până la zece ani de facilități pentru străini consider că sunt mai mult decât suficienți.

Continuând așa, bugetul de stat pierde zeci de miliarde de euro anual, bani care ar acoperi cu prisosință cheltuielile necesare pentru sănătate, educație, salarii, pensii, investiții etc. și ar reduce treptat uriașa datorie externă acumulată de statul român până în prezent.

Gândiți-vă că actualul guvern a anunțat în repetate rânduri că va face unele creșteri ale pensiilor și alocațiilor pentru copii. Nu mă refer și la creșterea salariului minim pe economie deoarece aceasta din urmă presupune efort financiar doar din partea întreprinzătorilor particulari, nu și a bugetului de stat (bugetarii au, de regulă, salarii mai mari decât cel minim pe economie). Nici bine n-au anunțat guvernanții creșterile de pensii și alocații c-au și început să apară îngrijorări că nu vor fi bani pentru onorarea acestor promisiuni pe tot parcursul anului 2022, în condițiile în care împrumuturile vor fi greu de realizat. Ei bine, nu va fi nevoie de împrumuturi dacă vor fi impozitate multinaționalele așa cum a susținut Liviu Dragnea încă din 2018, dovedindu-se a fi un vizionar. Statele din G20 s-au inspirat probabil din gândirea lui, adoptând la Roma, în luna iunie a acestui an,  impozitarea marilor corporații cu 15% în țara în care se realizează profitul.

Varianta pe care a propus-o Liviu Dragnea, care se referă la impozitarea pe cifra de afaceri, nu pe profit, este mult mai eficientă. Această variantă a fost aplicată parțial, la unele activități economice, prin Ordonanța 114/2018,  publicată în 19 ianuarie 2019 și anulată de liberali care au tăiat astfel o importantă sursă de venituri la buget. Impozitarea pe cifra de afaceri (aproximativ 2%) este mai eficientă deoarece marile corporații au tot felul de metode de ascundere a profitului, sunt lacome, nu declară profitul real, ci doar unul insignifiant, zero sau chiar pierdere.

Liviu Dragnea spunea că i-a venit această idee când a constatat că „multinaționalele raportau un profit de trei ori mai mic decât companiile românești”.

Sunt de părere că situația se va  îndrepta doar dacă la cârma țării se  vor afla  cei care pun interesul național înaintea oricărui interes personal, adică cei care pot fi caracterizați prin PATRIOTISM, cuvânt etichetat desuet, perimat, de așa-zișii lideri de opinie, plătiți pentru trădarea intereselor naționale.

Menționez totodată că pentru Liviu Dragnea, faptul c-a susținut ideea impozitării multinaționalelor, popularizată de întreaga mass-media, a constituit principala cauză pentru care a făcut pușcărie. Fleacurile din dosarele instrumentate de procurorii obedienți Puterii au fost create doar pentru a justifica o nedreptate in fața poporului român.

Acum, rămâne de văzut dacă actualii guvernanți au curaj să pună în aplicare această impozitare a multinaționalelor, dacă pentru ei sunt sau nu importante interesele românilor.

Liviu Dragnea poate da soluția pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat, nu și curajul necesar pentru aplicarea ei de către guvernanți.

Dacă va fi nevoie, voi reveni și cu alte sfaturi preluate din legislația care a fost promovată de Liviu Dragnea și anulată de liberalii lui Iohannis, vânduți străinilor.

Scuzată să-mi fie parafrazarea titlului capodoperei literare „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul lui Teodosie”, lăsată de domnitor după ce a trecut la cele veșnice în 5 septembrie 1521, lucrare ce conține, printre altele, numeroase sfaturi despre modul cum trebuia condusă țara de urmașul lui la tron. Așa cum Neagoe Basarab proteja valahii din acea vreme, Liviu Dragnea își iubește poporul și îi pasă de soarta țării noastre, a românilor care trăiesc în această perioadă agitată.

Închei prin a spune că: ROMÂNIA  AR  TREBUI  SĂ  FIE  A  NOASTRĂ !

Costi Bleja, PREȘEDINTELE APP TIMIȘ


Un comentariu

  1. Mardari Ludovic

    Impozitarea multinaționalelor, susținută de Liviu Dragnea, trebuie pusă în aplicare. Are dreptate președintele APP TIMIȘ.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*