Sănătate

Tratament revoluționar pentru tratarea cancerului la Timişoara

Tratament revoluționar pentru tratarea cancerului la Timişoara

Cancerul a devenit o problemă globală, numărul persoanelor care suferă de această maladie fiind în continuă creștere. Odată cu dezvoltarea medicinei, tratamentul cu protoni începe să fie din ce în ce mai des folosit în lume, în lupta împotriva tumorilor canceroase. Este un tip de radioterapie utilizată în tratarea cancerului şi oferă un tratament cu protoni care ţintesc precis zona afectată. Terapia cu protoni nu se pretează pentru toate tipurile de cancer, fiind recomandată pentru tumori pe creier, tumori localizate în zona coloanei vertebrale, cancer de prostată, tumori ale capului și gâtului sau limfoame situate în apropiere de structurile vitale sensibile la iradiere.

O astfel de terapie va fi disponibilă şi la Timişoara în următorii ani, a anunţat primarul Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

„Încă din 2017, domnii Raul Pătrașcu și Cristian Oancea mi-au prezentat ideea realizării în cadrul Spitalului „Victor Babeș” al Primăriei Timișoara a unui Centru de Terapie cu Protoni, centru cum foarte puține existau la acel moment în lume – și foarte puține există și acum. Am agreat ideea imediat și am inițiat preparativele pentru lansarea licitației de elaborare a studiului de fezabilitate. Dificultățile financiare induse în zona investițională de stringența remedierii stricăciunilor produse de furtuna din septembrie 2017 coroborate cu cele create atunci și mai apoi de guvernarea PSD-istă ostilă Timișoarei ne-au împiedicat să inițiem acest proiect.

Ei bine, între timp, cei doi colegi menționați mai sus au rafinat ideea și mi-au prezentat o viziune privind tratamentul cancerului în Timișoara, viziune ce cuprinde o diviziune a muncii pe segment între Spitalul Municipal, Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Județean. Adaug că, mai mult, în viziunea lor, ar trebui creată juridic o structură numită Consorțiul Spitalelor Publice Timișorene.

Ei bine, în continuitatea preocupărilor, cei doi, ajunși, între timp, manageri a două dintre cele trei spitale deja cu tradiție în oncologie -Raul Pătrașcu, la Spitalul Județean, Cristian Oancea, la Spitalul „Victor Babeș”-, mi-au prezentat la ce concluzii au ajuns cu referire la Centrul de Terapie cu Protoni. Concluzia este că centrul este necesar, este oportun și se consideră că cel mai potrivit ar fi ca el să se realizeze în cadrul Spitalului Județean, care dispune inclusiv de teren pentru viitoarea clădire. Obiectivul ar costa circa 80 de milioane de euro, fondurile putând fi obținute de la Uniunea Europeană, explorări în acest sens având loc în 2018 și 2019.

Spitalul Municipal Timisoara își va continua activitatea, în aria oncologică, pe coordonatele pe care a dovedit deja excelență, folosind mai vechile și mai noile echipamente – unele încă așteptate să sosească-, sub continua preocupare de a fi (și) tehnologic „la zi”.

Spitalul „Victor Babeș” va activa pe diagnostic integrat la cel mai înalt nivel prin PET-CT și, ca noutate, pe radiochirurgie sub-milimetrică, implementând proiectul deja lansat în acest sens.

Mulțumesc tuturor managerilor spitalelor timișorene -indiferend de jurisdicția sub care se află!-, pentru deschiderea, pentru profesionalismul de care dau dovadă!”, a transmis primarul Nicolae Robu.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*