Eveniment

Sărbătoare mare azi: Întâmpinarea Domnului

Sărbătoare mare azi: Întâmpinarea Domnului

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie.

Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Măria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere. În acest moment se făcea și curățirea mamei. În Templu sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana. Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducatorii Pentateuhului din limbă ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul “Iată Fecioară va luă în pântece și va naște fiu”, a înlocuit termenul “fecioară” cu “femeie”. Pentru necredința să, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).

Tot în această zi, spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.

Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câștiga bunăvoința animalului sălbatic, ei așezau pe potecile pe unde obișnuia să treacă acesta, bucăți de carne sau vase cu miere de albine.

Sursa: dcnews.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*