Social

Sărbătoare mare în 1 octombrie. Ce nu ai voie să faci de Acoperământul Maicii Domnului

Sărbătoare mare în 1 octombrie. Ce nu ai voie să faci de Acoperământul Maicii Domnului

Biserica ortodoxă prăznuiește luni pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Cunoscută în popor și sub denumirea de Pocroave, în această zi se spune că rugăciunile către Maica Domnului fac minuni.

Sărbătoarea are loc în amintirea unei minuni întâmplate în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înțeleptul (886-911), când Maica Domnului s-a arătat Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos (pomenit în calendarul creștin ortodox la 2 octombrie), ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.

În zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: “Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta.

Sursa: realitatea.net

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*