Social

Digurile din Timiș, verificate de specialiști români și sârbi

Digurile din Timiș, verificate de specialiști români și sârbi

Comisia hidrotehnică româno-sârbă a finalizat verificările de toamnă la lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe teritoriul României.

Specialiștii români și sârbi au verificat cursurile de apă, digurile și lucrările hidrotehnice. În Spațiul Hidrografic Banat, verificările au vizat cursurile de apă Bîrzava, Moravița, Timiș, Bega și Bega Veche.

„Comisia de verificare româno-sârbă a efectuat controale amănunțite pe cursurile de apă transfrontaliere, inclusiv la polderele Gherteniș, pe râul Bârzava și polderul  Hitiaș pe râul Timiș. S-au verificat și nodurile hidrotehnice de la Coștei, Topolovăț și cel de la Sânmihaiu Român, aflat în reabilitare, pe râul Bega. După cum știți, refacerea nodului hidrotehnic Sînmihaiu Român este unul dintre obiectivele proiectului „Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega” pe care îl implementăm deja”,a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.

S-a constatat că digurile sunt în stare bună și întreținute, iar în ultima perioadă s-au făcut lucrări de decolmatare. În ceea ce privește  polderele verificate, toate obiectivele polderelor sunt bine întreținute. Nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român este în reabilitare, iar nodurile hidrotehnice Topolovăț, Hitiaș și Coștei sunt în stare bună.

În baza „Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă”, intrat în vigoare în 1955, anual se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor, precizează ABA Banat.

Sursa: Radio Timişoara


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*