Social

Oportunităţi de finanţare în domeniul agricol. Secretar de stat în Ministerul Agriculturii, prezent la USAMVB

Oportunităţi de finanţare în domeniul agricol. Secretar de stat în Ministerul Agriculturii, prezent la USAMVB

Vizită importantă la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Maricel Dima, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, s-a aflat marți în județul Timiș pentru a participa la o întâlnire cu fermierii.

Secretarul de stat a fost invitat la conferința “Oportunități de accesare a fondurilor europene pentru autoritățile publice și mediul de afaceri”, ca urmare a ultimului apel din cadrul exercițiului financiar al Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. La această întâlnire trebuia să participe şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, însă nu a mai putut onora invitaţia, rămânând la București pentru a participa la o ședința de Guvern.

Astfel, evenimentul a reunit 300 de persoane, printre care reprezentanţi ai primăriilor şi GAL-urilor din Timiş şi fermieri.“Timișul este unul dintre cele mai importante județe din țară din punct de vedere agricol. Prin ceea ce facem noi la Ministerul Agriculturii vrem să stimulăm investițiile și dezvoltarea sectorului agricol pe toate componentele lui, avem și direcțiile de finanțare pe zona europeană. În zootehnie vom veni, în viitorul imediat, însemnând în acest an, cu unele dintre programe în câteva luni, pe noua strategie a Ministerului Agriculturii, care înseamnă zootehnizarea României. Vom veni cu programe pe care le-am anunțat deja, precum sprijinul pentru producția din agricultură, susținerea rasei bălțate românească și brună, a bovinelor, ovinelor și caprinelor. Vom veni spre centre de colectare legume-fructe, lână, carne, lapte, cu scopul utilizării acestor centre la nivel regional”, a precizat Maricel Dima.

În plus, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii a precizat că “judeţul Timiş din punct de vedere al atragerii fondurilor europene la această dată este unul dintre judeţele cele mai performante. Aveţi numărul cel mai mare de GAL-uri pe zona de lider din România la nivel judeţean, asta pune ceva, aveţi şi o suprafaţă importană agricolă comparativ cu alte judeţe. Important este ca pe Pilonul 1 banii să ajungă la timp şi au ajuns la timp, iar pe Pilonul 2 lucrurile se derulează în condiţii mult mai bune, iar rezultatele sunt peşte aşteptări”.

La rândul său, Cosmin Popescu, rectorul universității a declarat că evenimentul a fost organizat cu scopul de informa persoanele interesate despre cum pot atrage fonduri europene.“Este un eveniment organizat de universitatea noastră cu administraţia locală, administraţia centrală şi inclusiv instituţiile care sunt implicate în zona de finanţare, zona de gestionare pentru ceea ce înseamnă problematică agricolă, Direcţia Agricolă, AFIR, APIA şi primăriile  prezente. Mă bucur că am beneficiat de prezenţa celor de la Ministerul Agriculturii care au transmis un mesaj celor interesaţi pe zona aceasta, în atragerea de fonduri, şi celor care ulterior vor fi interesaţi să aplice pentru finanţarea proiectelor de interes”, a precizat prof. univ. dr. Cosmin Popescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.

Mă bucur că USAMVBT a reuşit să strângă sub cupola ei tot ceea ce înseamnă Ministerul Agriculturii, Camera de Comerţ, primari, fermieri, finanţatori în agricultură, iar din partea societăţii civile, cei care am adus aproape 100 de milioane de euro în această zonă, bani europeni, pentru a putea dezvolta acest domeniu am avut rugămintea ca domnul ministru să se ducă la Bucureşti cu mesajul ca banii Ministerului Agriculturii să se ducă şi să se revadă în bunăstarea populaţiei. Trebuie Minsterul să găsească formula în care să sprijine micii producători, să găsească forme de asociere şi de creare a unor brand-uri locale, astfel încât sub aceste brand-uri locale banii care vin de la minister, munca românilor, să se regăsească pe tarabe, iar în marile oraşe să se bucure cu această muncă depusă de fermieri la sat”, a declarat Cătălin Tiuch, preşedinte GAL.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*