Rotarieni din țară și străinătate, medici, personalităţi ale vieţii publice și antreprenori au participat vinerea trecută la Balul Clubului Rotary Buziaș. Acțiunea caritabilă a avut loc la restaurant Cochet Ballroom din Timișoara și este organizată anual, cu scopul strângerii de fonduri necesare continuării proiectelor clubului, care fac cunoscut Buziașul în țară și în străinătate.
În acest an s-au strâns fonduri pentru continuarea proiectele tradiționale ale clubului. Ediţia din acest an a Balului Rotary Buzias a fost un succes, transmite președintele în exercițiu, Nicușor Velican. Douăzeci și două de tablouri, lucrate cu măiestrie și pricepere de către unsprezece pictori de renume, membrii ai Uniunii artiștilor plastici filiala Timiș, au fost donate clubului Rotary Buziaș, dar și articole sportive cu semnăturile echipelor, bijuterii au fost scoase la licitaţie, iar fondurile strânse au mers pentru continuarea proiectelor clubului.
Astfel, obiectele au fost vândute la licitaţie pentru sume cuprinse între 500 lei (o minge de fotbal semnată de jucătorii ACS Poli Timișoara) şi 4.500 lei (câte un ceas de damă/bărbat Cartier). În cadrul balului a fost organizată şi o tombolă cu premii, iar marele premiu fiind o bicicletă.“Anul acesta tema principală a fost Premierea excelenței din Buziaș a elevilor cu rezultate deosebite. A fost un bal cu o prezență de 15 cluburi din Districtul 2241 România și Republica Moldova. A ieșit un bal bun din punct de vedere financiar, banii vor fi dirijați către elevii din Buziaș cu rezultate deosebite la învățătură și mai avem un proiect unde vor merge banii. Este vorba despre un proiect comun cu colegii noștri de la Clubul din USA Copertino, California, unde anul viitor în luna mai vom cumpăra un ecograf în valoare de 60 mii dolari pentru Clinica Cristian Șerban din Buziaș. Acest ecograf este foarte folositor clinicii pentru că va identifica bolnavii de hemofilie, pacienții din clinică. În primăvara anului viitor vom face a treia ediție a Taberei Internaționale de Pictură. La balul nostru au fost 22 de tablouri donate de pictorii care au participat anul acesta la Tabăra de Pictură”, a transmis Nicușor Velican, președintele în exercițiu al Clubului Rotary Buziaș.
Reamintim, Clubul Rotary Buziaș este înființat de 12 ani, iar membrii acestuia s-au implicat de-a lungul timpului în sute de proiecte pentru comunitate.