Programul “De la Joc la Educație Financiară”, dedicat copiilor din grădinițe, ajunge pentru al doilea an în județul Timiș. Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație și Ministerul Educației, programul oferă gratuit lecții și manuale de specialitate pentru copii, precum și cursuri speciale pentru profesori.
Peste 1500 de preșcolari din cinci grădinițe din județul Timiș vor parcurge gratuit lecții de educație financiară, în cadrul programului „De la Joc la Educație Financiară”. Partenerii programului au extins anul acesta aria de acoperire în 17 județe, printre care se numără și Timiș, plănuind să ajungă, la nivel național, la încă 23.000 de preșcolari din grupele mari și medii din aproape 700 de grădinițe.
Proiectul prevede desfășurarea unor activități de formare și informare a copiilor, a cadrelor didactice și părinților, cu privire la noțiuni elementare de educație financiară, în vederea sprijinirii dezvoltării personale și, implicit, a dezvoltării comunitare. Copiii vor primi gratuit manuale și vor învăța, prin joacă, ce este trocul, care sunt monedele din România, cum se confecționează și alte informații utile care îi pot face să înțeleagă despre economii și cheltuieli responsabile. „Educația financiară a copiilor trebuie să se realizeze încă de la o vârstă fragedă, atunci când aceștia încep să ceară prima bomboană, prima jucărie. Copiii trebuie să fie familiarizați cu banii, cu valoarea acestora, cum pot fi cheltuiți cu responsabilitate, cum pot fi economisiți, investiți sau donați în scop caritabil”, a declarat Ligia Goloșoiu, autoarea noului manual pentru preșcolari și a manualelor de educație financiară pentru clasele III – IV.
Anul trecut 96.000 de elevi au participat la orele de educație financiară, iar cursul a fost cea mai populară materie școlară de anul trecut. „‹Sufletul este ca fierul. Nu poți lucra cu el până nu l-ai încălzit. › (N. Iorga) – De aceea, responsabilitatea noastră, a tuturor adulților din jurul copilului, este aceea de a le încălzi treptat și de a le echipa sufletele și mințile celor mici corespunzător cu nevoile și interesele lor și cu realitățile la care sunt expuși. În acest context, educația financiară poate fi unul dintre subiectele fierbinți, în care merită să investim”, spune Viorica Preda, inspector general pentru învățământul preșcolar, Ministerul Educației Naționale.