Veste soc in lumea politicii! Deputatul Adrian Pau a demisionat din PSD! Parlamentarul spune că va trece la Pro România, partid condus de fostul premier Victor Ponta. Anuntul a fost facut azi chiar de acesta. “În urmă cu un an și jumătate, conducerea Partidului Social Democrat a decis să adauge o filă […]
Etichetă: psd
PSD: „Edilul Timișoarei vede conspirații, dușmani și hateri cu suflet negru la fiecare pas”
„Soarele și plajele cu nisip fin din Jamaica și Miami nu îi priesc primarului Nicolae Robu, care are reacții din ce în ce mai ciudate în momentul în care i se reproșează proasta administrare a orașului. Edilul Timișoarei vede conspirații, dușmani și hateri cu suflet negru la fiecare pas și […]
Clubul Social Democrat – Timiș se reunește în dezbatere publică
O nouă dezbatere publică va fi organizată miercuri, 28 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Centrul Multifuncțional de la Bastionul Theresia. Membrii şi simpatizanții CSDT vor dezbate teme axate pe clasamente ale celor mai dezvoltate și celor mai puțin dezvoltate județe din România, actuala politică fiscală, grila de analiză a […]
Deputatul Adrian Pau: Referendumul nu este despre învinși sau învingători!
“Un referendum, pe orice temă, conduce întotdeauna la structurarea unei imagini clare – o oglindă a societății pe tema supusă votului. Chiar dacă tema supusă scrutinului place sau nu unei părţi a societăţii, dacă este contestată sau apreciată, cred că prezenţa la vot este necesară. Nu trebuie să ne întoarcem […]
„Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, sărbătorită la Casa Tineretului
PSD Timiș sărbătorește „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, duminică, 30 septembrie 2018, alături de membrii seniori și simpatizanții PSD , la Casa Tineretului din Timișoara. Sărbătoarea internațională va fi marcată printr-un program artistic de muzică populară, cu specific bănățean, ce se va desfășura pe scena Casei Tineretului, cu începere de […]
Modificările controversate la Codul penal, adoptate de PSD şi ALDE cu ajutorul minorităților
Printre cele mai importante modificări ale Codului penal se regăsesc dezincriminarea totală a neglijenței în serviciu și parțială a abuzului în serviciu. Proiectul de modificare a Codului penal a primit în plenul Camerei Deputaților, la doar o zi după votul din Senat, 167 voturi ”pentru”, 97 voturi ”împotrivă” și 19 […]
Un susţinător al lui Grindeanu din PSD Timiş sare la Dragnea
Chiar dacă de la Centru este intens mediatizată imaginea de „unitate de monolit în jurul conducătorului iubit”, în teritoriu lucrurile nu stau aşa de bine pentru echipa PSDragnea. În Timiş, unul dintre cei mai vechi şi influenţi oameni ai PSD, susţinător al lui Sorin Grindeanu contra lui Liviu Dragnea, l-a […]
Deputații de Timiș care au votat modificările la Legile Justiției: Patru de la PSD și unul de la ALDE
PSD, ALDE și UDMR au adoptat modificările la Codul de Procedură Penală. Printre cei care și-au dat votul ”de încredere” se regăsesc și cinci deputați de Timiș. Camera Deputaților a votat luni, 18 iunie 2018, la ora 21:58(!) adoptarea proiectului de Lege 373/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind […]
Clubul Social Democrat Timiș și-a reluat activitatea
Începând de astăzi, 22.05.2018, Clubul Social Democrat – Timiș (CSDT) devine din nou activ. CSDT este un forum de stânga modern și progresist, având orientare europeană, care își propune să adune persoane cu gândire de stânga, membri și simpatizanți de partid politic. Clubul va funcționa ca o platforma de dezbatere […]
Premierul Viorica Dăncilă are susţinerea organizaţiilor PSD din vestul ţării
Viorica Dăncilă are susţinerea organizaţiilor PSD din vestul ţării. Reprezentanţii Organizaţiilor Judeţene Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara ale PSD şi vicepreşedinţii regionali Mihai Fifor şi Natalia Intotero, au aprobat, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie de susţinere a premierului României, Viorica Dăncilă, a echipei guvernamentale, precum şi a conducerii Partidului […]