Social

CCIA Timiș organizează noi serii de cursuri în luna septembrie
Social

CCIA Timiș organizează noi serii de cursuri în luna septembrie

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în cursul lunii septembrie, următoarele cursuri: Competențe antreprenoriale – eligibil pentru Programul Start-Up Nation Romania 2017. Acesta va avea loc în perioada: 4 – 15 septembrie (de luni până vineri, între  16.00 – 20.00). Este un […]

Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități va fi majorată de la 1 ianuarie 2018
Social

Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități va fi majorată de la 1 ianuarie 2018

Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, stabilește o Ordonanță de Urgență adoptată de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate […]

Indemnizația pentru creșterea copilului, plafonată la 8.500 lei, începând din luna septembrie
Social

Indemnizația pentru creșterea copilului, plafonată la 8.500 lei, începând din luna septembrie

Guvernul a modificat OUG nr.111/2010 privind indemnizația pentru creșterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar. Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare. Conform noii prevederi, indemnizația lunară […]

Colonada din Buziaş, vandalizată
Social

Colonada din Buziaş, vandalizată

Colonada din Buziaş a fost vandalizată zilele trecute. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Sorin Munteanu. Unsprezece burlane au fost distruse, iar mai multe deșeuri au împrăștiate în zonă. Autoritățile sunt hotărâte să întocmească dosare penale vinovaților. “Dragi locuitori! Vă postez câteva imagini care arată unele aspecte de <<civilizație>>, […]

Rodica Cojan: “Lucrăm la un proiect ambițios: un centru rezidențial însoțit de un centru de recuperare pentru femeile victime ale violenței domestice”
Social

Rodica Cojan: “Lucrăm la un proiect ambițios: un centru rezidențial însoțit de un centru de recuperare pentru femeile victime ale violenței domestice”

Nou numită în funcția de director interimar a Direcției de Asistenţă Socială a Primăriei Timișoara, Rodica Cojan se implică intens în diverse proiecte pentru beneficiarii centrului. De la înființarea unor servicii specializate de recuperare pentru această categorie, dar și servicii de petrecere a timpului liber, până la înființarea unui centru de […]

Bilanț la Ghioroc: a fost depășit numărul de turiști de anul trecut
Social

Bilanț la Ghioroc: a fost depășit numărul de turiști de anul trecut

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, împreună cu Corneliu Popi Morodan, primarul comunei Ghioroc, au făcut un prim bilanţ al sezonului estival de la Ghioroc. Reamintim că în primăvară, Consiliul Judeţean a alocat suma de 800.000 de lei pentru amenajări la Lacul Ghioroc şi începerea realizării documentaţiei pentru ca Ghiorocul să devină […]