Politic

Forța Națională a depășit prima bornă: 100 de noi membri în Timiș

Forța Națională a depășit prima bornă: 100 de noi membri în Timiș

Foța Națională crește în Timiș în fiecare zi. Săptămâna trecută s-au înscris în noua platformă politică 100 de membri, dintre care mai mult de jumătate sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, majoritatea au studii superioare și sunt profesioniști în domeniile în care activează.

„Noii membri au ales să facă acest pas conștienți de faptul că este mai bine să își aloce acum din timpul liber pentru acest proiect decât să nu se implice și să suporte consecințele pentru că alții aleg în numele lor”, au transmis reprezentanţii noului partid. Explicația înscrierilor masive în această nouă platformă politică este datorată faptului că timișenii sunt conștienți de nevoia unei alternative funcționale care să lupte exclusiv pentru români și țara noastră. Gradul de încredere în partidele politice actuale a scăzut drastic, iar noua construcție a apărut la momentul potrivit pentru că mulți români simt că e timpul să își unească forțele și să se implice activ pentru binele lor.

Forța Națională se arată a fi mai solidă față de multele încercări naționaliste proiectate în mai multe partide din România. Forța Națională va avea succes pentru că este o platformă  care promovează valorile și tradițiile naționale și protejează cetățenii români și drepturile lor. Atipic partidelor naționaliste de până acum, Forța Națională a înțeles foarte bine că într-o Europă unită, fiecare are specificul lui, iar obiectivul nu este acela de a marginaliza minoritățile naționale ci de a crea un cadru de bună funcționare a tuturor cetățenilor români. Forța Națională ține cont de valorile și principiile pe baza cărora s-a înființat Uniunea Europeană și anume susținerea valorilor naționale specifice fiecărui stat într-o Europă Unită.

„Am ales să mă înscriu în Forța Națională pentru că rezonez dintotdeauna cu tot ceea ce este legat de România, valorile și tradițiile românești. Astfel m-am gândit că pot să ,,aprind,, flacăra de naționalist în inima fiecărui român și împreună să facem din România o forță la propriu! La scurt timp observ, cu bucurie, că nu doar eu sunt cel care rezonează cu tema naționalistă și sunt impresionat de numărul mare de tineri care și-au manifestat dorința de a se alătura echipei din Timiș. Spre surprinderea mea tot mai mulți tineri pășesc în politică pentru prima dată și aleg un partid naționalist având convingerea că e o alternativă mult mai solidă a politicii actuale. Cred că au ales să facă acest pas avându-mă pe mine drept exemplu, dar sunt convins că e și din convingere patriotică”, a declarat  deputatul Marian Cucșa, președinte Forța Națională, filiala Timiș.

Platforma Forța Națională își dorește a fi o punte de legătură între generații. Seniorii să transfere tinerilor experiența pozitivă acumulată până în prezent, iar generația tânără, bine ancorată în realitatea de astăzi, să vină cu energia, cu inteligența și cunoștințele actualizate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*