Administrație

Comuna Giarmata va avea transport metropolitan

Comuna Giarmata va avea transport metropolitan

Zilele trecute, în adunarea generală a acționarilor de la SMTT (Societatea metropolitană de transport Timișoara), s-a votat admiterea în condiții avantajoase a comunei Giarmata ca membru în această asociație.

Începând de acum, se fac procedurile de introducere a transportului în comun în comuna Giarmata.

Întârzierea semnării contractului cu cei de la SMTT s-a produs datorită negocierilor îndelungate pe care primarul Virgil Bunescu le-a purtat cu aceștia, negocieri ce au avut ca rezultat diminuarea tarifelor și gratuități pentru diferite categorii de persoane (elevi, studenți, profesori, pensionari, persoane cu handicap). O dată cu semnarea contractului cu SMTT, cetățenii comunei Giarmata vor putea beneficia de transport din Giarmata spre Timișoara și înapoi, iar în Timișoara vor avea posibilitatea să circule tot cu același abonament pe toate liniile de transport în comun.

Introducerea transportului metropolitan în comuna Giarmata se va produce între 1 februarie 2020 – 1 martie 2020.

O dată cu introducerea transportului metropolitan, Primăria va reabilita toate stațiile de așteptare pentru mijloacele de transport în comun ale comunei Giarmata.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*